Considerat a fi mai degrabă o anti-adaptare decât o adaptare a operei lui Shakespeare, Regele Lear în viziunea lui Jean-Luc Godard a fost un film cel puțin controversat: ori îl respingi, ori îl consideri fascinant. Mulți critici au fost frustrați sau chiar iritați, filmul a fost numit „incoerent” și „impenetrabil” iar unii l-au considerat pretențios fără justificare. În timp, filmul a câștigat însă statutul de „operă cult” și este studiat în contexte de studii de film și teorie cinematografică.
King Lear-ul lui Jean-Luc Godard este mai degrabă o reinterpretare liberă, o opera experimentală, care comunică la nivel de idei și teme cu opera lui Shakespeare, dar renunță la povestea lineară, iar Shakespeare este „re-descoperit” de personaje care încearcă să reconstruiască literatura pierdută. Apare chiar și un personaj numit „Shakespeare Jr.” care încearcă să reconstituie opera.
Plasat într-un viitor post-apocaliptic (la puțin timp după explozia de la Cernobîl, când oamenii încercau să se repună pe picioare.), filmul nu oferă coerență narativă. În timp ce Shakespeare arată prăbușirea unei lumi, Godard arată ce rămâne după ce lumea (și cultura) s-a prăbușit deja. Dacă în piesă Lear înnebunește pe măsură ce își pierde puterea, în film întreaga lume pare „nebună” sau lipsită de sens.
Practic, Godard nu a vrut să adapteze King Lear, ci să arate ce înseamnă să NU mai poți adapta Shakespeare într-o lume fragmentată.
SUA, Bahamas, Franța, Elveția, 1987
